Leapșa: 2016 review


1) Câte cărţi ai citit în 2016?

N-am numărat. Ţinând cont că citesc undeva între 1.500 şi 1.800 de pagini pe lună (fără a lua în calcul povestirile apărute în revistele online) şi că am avut anul ăsta o lună întreagă în care n-am citit nimic, posibil să fie în jur de vreo 60 de cărţi.

2) Dintre ele, care a fost cea mai bună carte citită?

Sunt mai multe cărţi care mi-au plăcut. Oraşul iluziilor de Ursula K. LeGuin, Bufonul de Aur de Robin Hobb, Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak, Sub steaua infraroşie de Alexandru Lamba, Stăpânul castelului de Teodora Matei sau antologia Dincolo de orizont a lui Michael Haulică au avut, cred, cel mai puternic impact.

3) Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2016?

Habar n-am.

4) Care carte citită în 2016 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?

Copiii cerului de Vernor Vinge. E o carte bună, dar îi lipseşte tocmai elementul hard-SF care mă încântase la primele două cărţi ale seriei. Şi mi-au displăcut unele traduceri - dar acolo nu e vina autorilor.

5) Ai participat la vreun eveniment literar anul acesta (lansare, târg de carte etc)? Dacă da, care a fost preferatul tău?

Anul acesta mă bucur că mi-am permis financiar să particip la mai multe evenimente decât decât în anii precedenţi. Toate au fost frumoase, dar, ca experienţă, East European Comic Con a însemnat cel mai mult. Îi mulţumesc din suflet Ilenei Andreea Drop pentru că mi-a oferit ocazia să ajung acolo.

6) Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2016?

Nu prea am răbdare să mă uit la filme. Când o fac, e pentru că vreau să petrec timp cu soţia sau fiica mea - şi chiar şi atunci adorm adeseori. Bineînţeles, pentru mine Rogue One e special, pentru că e StarWars. Mi-a plăcut şi Arrival, dar acolo meritul principal e al ideii din povestirea lui Ted Chiang. A! Şi-i mulţumesc lui Daniel Timariu pentru experienţa din Timişoara.

7) Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul 2016 pentru tine?

Greu. A fost un an greu, cu multe evenimente - unele frumoase, altele neplăcute. Dar, per total, totul se încheie cu bine şi se văd rezultate.

8) E vreun moment de anul acesta pe care nu vrei să-l uiţi?

Încă nu m-am dumirit pe ce principii funcţionează memoria mea. Va avea ea grijă să ţină minte ce consideră important.

9) Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2016?

Mai multe. Aş menţiona trei dintre ele, într-o ordine aleatorie:

- să-mi pot face un plan editorial pe anul care urmează, stabilit împreună cu editorul, nu doar un "mi-ar plăcea să";

- să ne permitem, eu şi soţia, un concediu; chiar dacă au fost doar 2 zile, au fost minunate;

- să-i văd apăruţi în volum pe unii dintre autorii pe care-i aşteptam să facă acest pas.

10) Scrie o dorinţă pentru anul 2017.

Să avem cu toţii pace în suflete.


Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
No tags yet.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square

© 2023 by Johan Cage. All rights reserved.