"DELIRUL ÎNCAPSULAT" de FLORIN PÎTEA (2015)
editura Crux, 2015
270 pag.
ISBN 978-606-92564-6-6
Eram familiarizat cu stilul lui Florin Pîtea din operele sale cyberpunk şi pot să spun că-mi place. Mai mult, unele dintre povestirile incluse în volumul de faţă am avut ocazia să le citesc în ultimii doi ani prin diferite publicaţii SF. Mi-au atras atenţia, părându-mi-se ceva inedit în peisajul autohton.
Delirul încapsulat, primul volum din Cartea cu scoarţe de argint, ferecate, se află la limita dintre culegere de povestiri şi roman modular. Textele incluse apelează la acelaşi cadru, la personaje şi teme comune, făcând referire unul la celălalt, dar nu au continuitatea unui roman per se. Mai precis, avem de-a face cu o combinaţie de steampunk şi fantasy, în care extrapolarea tehnologiei secolului al XIX-lea se îmbină cu diferite poveşti şi legende, ba chiar cu magia. Aflăm astfel cum a călătorit cartea cu scoarţe de argint prin lume până a ajuns la cel menit s-o poată deschide, care a fost viaţa lui Fram, ursul bipolar, când s-a gândit savantul Victor Rammstein să readucă morţii la viaţă, cum a inventat Lady Badminton sportul care-i poartă numele, prin ce metode a încercat agentul Bon d'Age să împiedice izbucnirea unui război, de ce a ajuns Fecioara de Fier Forjat să se antreneze în artele parţiale, care a fost evoluţia fulminantă a telefonului şi ce se poate întâmpla cu un călugăr care caută iluminarea.
Pentru mine, genul acesta de umor inteligent, cu jocuri de cuvinte, trimiteri la o serie de informaţii enciclopedice (fie ele de natură istorică, geografică, ştiinţifică sau culturală) reprezintă o sursă de bună dispoziţie. Nu mi se pare ceva facil, ci - dimpotrivă - consider că doar un autor cu adevărat talentat poate jongla cu ideile astfel încât să obţină un rezultat care să nu arate a kitsch. Delirul încapsulat a constituit o sursă de relaxare şi un element menit să mă facă să-mi doresc următorul volum al seriei.
Din punct de vedere calitativ, cartea arată bine şi este redactată îngrijit, iar coperta mi se pare potrivită conţinutului.
Comments