"REMAKE" de CONNIE WILLIS (1995)

traducere Mihai-Dan Pavelescu

editura Pygmalion, 2005

200 pag.

ISBN 973-9207-35-9

Pe Connie Willis am descoperit-o destul de târziu. După ce am citit povestirile incluse în cele două volume din Vânturile de la Marble Arch am fost entuziasmat. Avea acel ceva care-mi place: ştia să spună o poveste, avea descrieri, idei, ştia să creeze atmosferă. A urmat romanul Cartea Judecăţii de Apoi, care - deşi prezenta câteva minusuri în materie de intrigă - m-a fascinat prin idee şi descrierile extrem de bine documentate. Anul trecut, prin intermediul lui Lucian Oancea, am reuşit să intru în posesia cărţii Remake, apărută în 2005 la defuncta editură Pygmalion.

Într-un viitor distopic destul de apropiat, industria filmului a intrat într-o etapă în care filmarea reală a fost înlocuită cu animaţia computerizată. Nu se mai fac filme noi decât în China (şi acolo doar zece pe an), în rest se suprapun chipuri ale aspiranţilor actuali peste cele ale vedetelor. Mai mult, programele permit alterarea scenariului, Fred Astaire ajunge să facă mişcări pe care nu le-a executat niciodată în viaţa lui, comisii etice dispun ştergerea din filme a tuturor imaginilor şi referinţelor la SDD (Substanţe Dătătoare de Dependenţă) - masacrând, evident, filme în care apăreau John Wayne, Jimmy Stewart, Humphrey Bogart sau Katherine Hepburn - iar companiile îşi dispută în procese interminabile de copyright drepturile de utilizare a imaginii unui actor sau al altuia. În această lume, visul unei tinere de a dansa cu adevărat într-un film (fără supraimprimări, adăugiri şi alte trucuri computerizate) pare o utopie. Totuşi, tânăra Alis e hotărâtă să facă acest lucru, cu sau fără ajutorul expertului în remake-uri, Tom.

Este un roman care mi-a plăcut şi nu mi-a plăcut, în acelaşi timp. Mi s-a părut foarte bună (şi plauzibilă!) premisa de la care porneşte în creionarea viitorului. Cred că există şanse foarte mari să se ajungă la acel viitor. Intriga a curs frumos, referinţele la filme au fost de-a dreptul năucitoare (în sensul bun), dar... Cărţii i-a lipsit tocmai ceea ce mă atrăsese la Connie Willis - descrierile, atmosfera, ritmul mai lent. Cum nu sunt un fan al textelor care se bazează doar pe acţiune şi dialog, care "nu au carne pe oase", apreciez romanul doar pentru ideile sale novatoare.

A fost o experienţă de un farmec aparte să ţin în mâini o carte din vremurile în care atenţia la detaliile de prezentare nu era la standardele actuale. Desigur, în afara traducerii - atunci, ca şi acum, Mihai-Dan Pavelescu traducea foarte bine şi cursiv (lucru dificil în cazul unor texte cu multe referinţe tehnice - majoritatea inventate - cum e şi cazul de faţă).