top of page

"RADIOUL LUI DARWIN" de GREG BEAR (1999)

Darwin's Radio

traducere Mihai-Dan Pavelescu

editura Trei, 2015

488 pag.

ISBN 978-606-719-132-5

Deşi sunt un iubitor de hard-SF, nu pot spune că sunt un fan Greg Bear. Chiar dacă apreciez, obiectiv, calitatea scrierilor sale, există un "ceva" care nu-mi permite să mă las purtat de opera sa. Există undeva o oarecare incompatibilitate între stilul său şi gusturile mele. Cu toate acestea, cum am spus, îl apreciez şi, după Eon şi Eternitate, m-am apucat de un alt roman al său, Radioul lui Darwin.


Omenirea se confruntă cu un fenomen ciudat - o alterare a ADN-ului. Mai corect spus, există înscris în ADN-ul uman ceva ce iese periodic la iveală. Acest lucru e descoperit într-o peşteră din Alpi, la o familie de neanderthalieni, într-un mormânt al indienilor americani şi într-o zonă din fostul URSS. Problema apare în momentul în care începe să afecteze populaţia actuală. Tiparul sarcinilor se modifică, iar nou-născuţii care supravieţuiesc au caracteristici diferite de restul populaţiei. Se instaurează isteria. Guvernele lumii trec la măsuri represive, căutând să stingă un fenomen ale cărui implicaţii profunde le depăşesc. Să fie declanşată, oare, maladia de schimbarea factorilor de mediu, care transmit ceasului biologic al speciei că e timpul pentru o modificare radicală, necesară adaptării la noi provocări? Să fie posibilă evoluţia în salturi, astfel încât, pe parcursul unei singure generaţii, să se treacă de la o tipologie umană la alta? Şi, dacă da, care e aceea? Ce aduce ea în plus (sau diferit) faţă de omul obişnuit?


Mai grav: înseamnă asta că specia pe care o cunoaştem noi drept om este sortită extincţiei? Că omul nou îi va lua locul?


Tema e foarte generoasă, iar Greg Bear o exploatează cu îndemânare. Deoarece domeniul geneticii este destul de "opac" pentru mine, am avut probleme în a urmări o acţiune care punea accentul pe acest aspect. Am apreciat atenţia pentru detalii a autorului, de la prezentarea isteriei în masă la cea a dramei familiale, a încercării de a supravieţui cu orice preţ într-o lume ostilă. Un roman realist, în ciuda pretextului SF de la care porneşte, complex şi care ridică o serie de semne de întrebare. După lectura lui am rămas la părerea că există o incompatiblitate între stilul lui Bear şi gusturile mele, dar cartea este una care merită citită.


O traducere (din nou) excepţională realizată de Mihai-Dan Pavelescu şi o redactare foarte îngrijită.

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Nu există încă nicio etichetă.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square

© 2023 by Johan Cage. All rights reserved.

bottom of page