Povestiri online noiembrie 2016

GAZETA SF, nr. 68

VICTOR CILINCĂ - "Cai verzi pe pereţi"

Genul de pastilă cu poantă, amuzantă, dar care cred că putea fi exploatată mai bine, ţinând cont de experienţa autorului.


AURELIA CHIRCU - "Out nihil: MS 408"

O reinterpretare a misterului din jurul manuscrisului lui Voynich. Remarc faptul că autoarea continuă să-şi perfecţioneze stilul, oferind o lectură agreabilă. Reuşită.


ANTOANETA ANTONOV - "Teoria nimicului"

Animaţi într-o partidă de şah, doi bărbaţi încep să dezbată teoriile legate de geneza universului, acompaniaţi de alte două persoane. Cum una dintre acestea este credincioasă, discuţia capătă sare şi piper. Mi-a plăcut, iar finalul mi s-a părut excelent. Recomand.


GABRIELA-BEATRICE MOISESCU - "Prins în capcană"

O joacă adolescentină cu vrăji şi magie neagră se dovedeşte fatală pentru viaţa adultă a cinci fete. Mă bucură revenirea autoarei, chiar dacă a rămas creatoare de atmosfere sumbre, macabre, dar remarc faptul că se simte pauza de scris de un an. Interesantă.


ŞTEFAN-DECEBAL GUŢĂ - "Koa - naşterea unui zeu"

Un tânăr descoperă că are superputeri şi trebuie să înveţe să se descurce cu ele. Povestirea are câte puţin din Superman, Omul păianjen şi Hancock, dar apreciez faptul că autorul explorează tot mai multe direcţii, încercând să-şi găsească propria voce. Interesantă.


HELION ONLINE, nr. 67


DANIEL TIMARIU - "Lou"

Inclusă şi în volumul de debut, Ameţeli postlumice, povestirea reprezintă, după părerea mea, o versiune românească a unui posibil univers cum e cel din Ghidul autostopistului galactic. SF şi umor, bine dozate şi o intrigă atrăgătoare. Recomand.


EUGEN MARDARE - "Băiatul şi marea"

Impresia unui băiat plecat la pescuit împreună cu tatăl său. Superbă din punct de vedere stilistic, cu o atmosferă perfect dozată şi un final potrivit relatării prin ochii unui copil, este o povestire dimensionată exact cum trebuie. Recomand.


ANDREEA VIOLETA BOBE - "Sclavie"

O schiţă despre o tânără săracă şi visurile ei frânte, într-un viitor la fel de dur ca vremurile actuale. Mi s-a părut prea "subţire", dar are potenţial.


LIVIU BRAICU - "Moştenirea viitorului"

Într-un viitor în care pământenii şi oamenii care au colonizat spaţiul se află într-un război rece, dorinţa unei tinere de a reveni pe Terra pentru a studia vieţile strămoşilor ei poate duce la un conflict diplomatic. Reuşită.


IULIA MĂDĂLINA ŞTREANGĂ - "Omul-scamă"

O povestire din genul celor pe care nu le gust în mod deosebit, plină de o simbolistică specifică. Pe de altă parte, are un lirism aparte şi degajă o linişte atemporală care mi-a lăsat o stare interioară plăcută. Reuşită.


REVISTA DE SUSPANS, nr. 32


DANIEL TIMARIU - "Tăietorul"

Plecat departe de iubirea vieţii lui, un tăietor de metal visează la destinul potrivnic pe care şi-ar dori să-l schimbe. O povestire plină de candoare şi durere, în care realitatea se îmbină cu visul, iar interferenţa dintre ele este greu de delimitat. Recomand.


GEORGE CORNILĂ - "Nava-fantomă"

Cercetând epava unei nave naufragiate în taigaua siberiană, un tăietor de lemne descoperă rămăşiţele membrilor unei expediţii extraterestre. Frumos scrisă din punct de vedere stilistic, povestirea pierde prin faptul că nu încearcă să fie mai mult decât o simplă observaţie a unui fenomen. Reuşită.


EMIL DUHNEA - "Apoi te saturi..."

Povestirea descrie un crâmpei din viaţa psihotică a unui om izolat de lume, cu care mai păstrează un oarecare contact prin intermediul calculatorului. Nu prea am înţeles care era ideea din spate.


ANDREI PANŢU - "Aleea Trandafirilor"

În pitorescul decor al unui carnaval dintr-o localitate italiană, un tânăr ignoră mesajele aparent absurde pe care le primeşte, ajungând prizonier al destinului pe care singur şi l-a creat. Frumos scrisă, dar nu mi s-a părut diferită de alte povestiri de acelaşi gen care folosesc un decor similar. Reuşită.

#GazetaSF #Revistadesuspans #VictorCilincă #AureliaChircu #AntoanetaAntonov #GabrielaBeatriceMoisescu #ŞtefanDecebalGuţă #DanielTimariu #GeorgeCornilă #EmilDuhnea #AndreiPanţu #HelionOnline #EugenMardare #AndreeaVioletaBobe #LiviuBraicu #IuliaMădălinaŞtreangă

Featured Posts
Recent Posts