top of page

Povestiri online iunie 2016

GAZETA SF, nr. 63


RODICA BRETIN - "Cristalul negru"

Apariţia unui cristal pe suprafaţa Pământului duce la transformarea florei în structuri împietrite, incapabile să susţină viaţa. Omenirea se vede nevoită să ocrotească puţinele zone rămase neatinse, pentru a-şi asigura supravieţuirea. Un text fantastic, frumos din punct de vedere stilistic.


Un text de atmosferă, obsesiv, despre experienţa unei tinere cu nişte creaturi submarine de coşmar, sub oblăduirea unuia dintre profesorii ei. Prea sumbră pe gustul meu. Lipsa împărţirii în paragrafe şi-a atins scopul de a accentua imposibilitatea evadării din acel univers, dar a făcut povestirea şi mai inaccesibilă pentru mine.


FLORIN GIURCĂ - "Team building"

În cadrul unei ieşiri de afaceri, membrii unei companii cunosc un somelier ale cărui talente merg mult mai departe decât recunoaşterea unor soiuri de vinuri. Periculos de departe. Antrenantă.


REVISTA DE SUSPANS, nr. 27


SILVIA CHINDEA - "Jinx"

Participantă la un joc de tip Big Brother, o tânără este înjunghiată de un concurent. Procesul de recuperare este lent, dureros şi lasă sechele psihice. Dar, în cele din urmă fata o ia de la capăt. Unii oameni par a avea, însă, un destin cu un simţ al umorului aparte. Frumos scrisă, cu talent. Recomand.


RODICA BRETIN - "Ora Pro Nobis"

Există persoane care s-au săturat de metodele clasice de divertisment şi sunt dispuse să plătească sume exorbitante pentru a-i transforma pe alţii în sclavii lor. Timp de câteva ore, aceştia din urmă devin simple jucării menite să satisfacă pofte înfiorătoare. Am apreciat ideea, dar detaliile macabre prezentate într-o atmosferă de genul acela au fost prea mult pentru mine, aşa că m-am oprit cu lectura înainte de final.

ANA MĂNESCU - "Nereida"

O povestire stranie, despre o fată obsedată să călătorească periodic în regiunea izolată în care se presupunea că ar fi murit mama ei, ipoteză respinsă de fată. Nu am înţeles chiar toate implicaţiile ideilor prezentate, iar schimbarea perspectivei şi a stilului de naraţiune în partea finală mi-a dat impresia unui text rupt în două. Poate ar fi fost mai indicată o împletire a celor două părţi.

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Nu există încă nicio etichetă.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square

© 2023 by Johan Cage. All rights reserved.

bottom of page