"JUMĂTATE DE REGE" de JOE ABERCROMBIE (2014)

Half a King

traducere Liviu Szoke

editura Nemira, 2015

312 pag.

ISBN 978-606-758-465-3

Îmi place ca, din când în când, să citesc şi câte o serie fantasy. Când o fac, îmi doresc ceva cu rase şi tărâmuri descrise pe larg, cu multă imaginaţie, cu o mitologie construită cu atenţie la detalii. Iar pe acest fundal, autorul să ţeasă o intrigă atractivă, cu personaje cu care să empatizez. Şi, desigur, mi-ar plăcea să nu fie acelaşi gen de scenariu pe care l-am mai întâlnit în nu-ştiu-câte alte opere. Nici să dau peste dark fantasy, pe care nu-l prea gust. În cazul lui Joe Abercrombie am făcut, totuşi, o excepţie, pentru că m-a fascinat atât de mult cu naturaleţea scriiturii sale în seria Prima Lege, încât am fost dispus să închid ochii la orice. Prin urmare, atunci când a apărut romanul Jumătate de rege (primul din trilogia Marea Sfărâmată), nu am ezitat să-l citesc.

Un complot lasă regatul Gettlandului atât fără conducător, cât şi fără moştenitorul de drept. Următorul în linia succesiunii este prinţul Yarvi, pe care handicapul unei mâini prea scurte şi fără degete îl face incapabil să lupte. El este înlăturat rapid de pe tron, dar reuşeşte să scape cu viaţă şi ajunge sclav pe o corabie de comerţ. Acolo, mintea sa ageră şi cunoştinţele vaste dobândite în perioada în care se pregătea să devină preot îl ajută să supravieţuiască şi să adune în jurul lui oameni loiali, dispuşi să-i fie alături în răzbunarea împotriva celor care i-au uzurpat poziţia şi i-au ucis familia.

Umorul ironic este prezent de la primul până la ultimul rând al cărţii, iar asta îi dă textului o savoare aparte, dublată de personajele extrem de vii. Într-adevăr, Abercrombie nu este creatorul unor tablouri memorabile, al scenelor romantice, nu este istoricul sau lingvistul pasionat să pătrundă prea adânc în sânul popoarelor imaginate şi nici nu reuşeşte să dea un aer de grandoare bătăliilor. Dar este un povestitor cu har, ale cărui personaje par extrem de vii, de umane, şi pe care abia aştept să le reîntâlnesc în al doilea volum al seriei.

În cazul unor cărţi, sunt extrem de încântat când văd numele traducătorului. Mihai-Dan Pavelescu, Roxana Brînceanu, Ştefan Ghidoveanu, Ona Frantz sau Mircea Pricăjan reprezintă, pentru mine, garanţia unor texte traduse fluent, care vor oferi cursivitate lecturii şi nu se vor limita la a înlocui propoziţiile dintr-o limbă cu cele din alta. La polul opus, există nume de traducători care mă fac să evit cumpărarea cărţilor la care au contribuit. Şi, desigur, există o mare masă care mi se pare că se descurcă ok, fără a se apropia de un pol sau de altul. În cazul de faţă, Liviu Szoke - un traducător aflat la început de drum - s-a achitat bine de sarcina tălmăcirii romanului în limba română. Premisele sunt bune şi îmi indică faptul că are mari şanse să ajungă în prima categorie despre care am vorbit. Dacă va fi sau nu aşa, voi vedea în anii care urmează.

Câteva cuvinte despre copertă - mi-a plăcut extrem de mult! Am auzit sintagma "copertele albe nu vând". Nu ştiu cum au mers vânzările în cazul cărţii de faţă, dar ea are exact coperta care trebuia.