"CURGEŢI, LACRIMILE MELE, ZISE POLIŢISTUL" de PHILIP K. DICK (1974)
Flow my Tears, the Policeman Said
traducere Ştefan Ghidoveanu
editura Nemira, 2015
256 pag.
ISBN 978-606-579-633-1
Puţini scriitori îmi produc o plăcere a lecturii egalabilă cu Philip K. Dick. Recunosc, n-aş putea citit multe cărţi de-ale lui una după alta - dar fiecare volum reprezintă o delicatesă pe care ador s-o savurez. Ubik şi Visează androizii oi electrice? se află în top. (Paradoxal, poate, Omul din castelul înalt ocupă unul dintre locurile codaşe - dacă nu chiar ultimul. De ceva vreme mă bate gândul s-o recitesc, poate acum aş percepe-o în altă cheie.) Prin urmare, m-am bucurat enorm să aflu că Nemira a tradus un nou volum al acestui scriitor.
Protagonistul romanului este vedeta de televiziune Jason Taverner, care se trezeşte devenit peste noapte un anonim. Nimeni nu-l mai cunoaşte - nici măcar apropiaţii lui - emisiunea care făcea un rating de invidiat nu mai există în grila de programe... Totuşi, lumea din jurul lui arată exact la fel cu cea pe care şi-o aminteşte - de la tabieturile cunoscuţilor, până la fostele sale proprietăţi. Singurul lucru care lipseşte de acolo este el - acel el celebru. Iar într-o lume în care persoanele fără acte de identitate sunt arestate şi trimise în lagăre de muncă forţată, este vital ca Jason să se mişte repede pentru a supravieţui.
Ceea ce urmează respectă reţeta clasică a lui Philip K. Dick, inclusiv finalul acela care pare mai mereu ratat - dar pe care nu pot să mă supăr, pentru că scriitura de până atunci e atât de frumoasă, de un lirism tulburător şi de o... inocenţă aparte. Da, deşi e plină de vicii, de trăiri psihedelice, viziunea autorului american mi s-a părut mereu una plină de candoare. Această carte a fost ca o reîntâlnire după ani de zile cu un prieten vechi, alături de care retrăieşti momentele fericite ale copilăriei şi adolescenţei. A contribuit din plin şi traducerea superbă asigurată de regretatul Ştefan Ghidoveanu, de o cursivitate care a potenţat valoarea textului.
Spre marea mea bucurie, am sesizat că au dispărut problemele de redactare cu care m-am confruntat în ultimele cărţi de la Nemira pe care le-am citit. Iar coperta, în aparenta ei simplitate, este exact ce-i trebuia acestei cărţi.
