"HOŢUL CUANTIC" de HANNU RAJANIEMI (2010)
Quantum Thief
traducere Alina Bilciurescu
editura Nemira, 2015
328 pag.
ISBN 978-606-579-798-7
Am mai vorbit şi în altă postare despre aşteptările pe care mi le pot face despre o carte pe diferite considerente. Şi cum, dacă acestea nu sunt îndeplinite, risc să-mi displacă un volum care, altfel, poate că nu e rău. Ideea de hoţ cuantic mă ducea cu gândul la un hard-SF care - în sfârşit! - profită de câmpul aproape nelimitat de acţiune oferit de fizica cuantică, în care o persoană cu solide cunoştinţe ştiinţifice se poate juca şi specula. Iar pregătirea autorului (fizică matematică) mă îndreptăţea să mă aştept la aşa ceva.
Jean le Flambeur este un hoţ capturat şi închis într-o puşcărie marţiană, unde trece prin pedepse greu de imaginat. Din fericire pentru el, cineva are nevoie de serviciile lui şi-l ajută să evadeze, având astfel ocazia să-şi recupereze, treptat, amintirile. Toate astea pentru un preţ - o spargere pentru care talentul său este arma perfectă.
Autorul scrie foarte cursiv, iar traducerea se ridică la înălţime (deşi încă mă întreb de ce sunt picromigdale şi nu pricomigdale). Este o aventură continuă, proaspătă, în care mereu apare ceva neprevăzut, o provocare sau o situaţie limită. Şi, deşi asta e o calitate, tocmai aici apar problemele. N-am absolut nimic împotriva folosirii unor termeni inexistenţi, a unor realităţi şi situaţii care nu există în viaţa de zi cu zi. Dimpotrivă, le ador! Cu o condiţie: autorul să mi-i explice, ca să ştiu pe mai departe ce şi cum. Dar, câtă vreme Rajaniemi se mulţumeşte să mă bombardeze cu sumedenie de termeni care nu-mi spun nimic şi despre al căror înţeles nu dă niciun indiciu, n-am cum să-mi dau seama despre ce e vorba. Doar mă uit din exterior, fără să mă pot implica. Similar, dacă nu-mi explică regulile lumii imaginate de el, n-am cum să intuiesc dacă protagonistul se află într-un pericol real, nici să-mi bat capul imaginându-mi cum ar putea scăpa. Totul se prezintă doar ca un număr de iluzionism, în care aştept ca omul de pe scenă să scoată din pălărie iepuri care nu ştiu cum au ajuns acolo. E frumos, dar eu vreau altceva.
Cât priveşte partea tehnică... aceasta lipseşte aproape cu desăvârşire. Cartea putea fi scrisă şi de o persoană fără înclinaţii în această direcţie, dar care cunoaşte sintagma "în lumea cuantică se poate întâmpla orice". Cu alte cuvinte, Rajaniemi a scris o Alice în Ţara Minunilor pentru zilele noastre. Oricând se poate întâmpla orice, se mai iveşte o prăjitură pe care scrie "mănâncă-mă", creaturile apar şi dispar fără vreo logică aparentă şi ici-colo intervin elemente din recuzita SF (nave, Marte, conceptul de postumanitate, ideea de cuantic etc.) care să justifice apartenenţa la gen.
Îmi pare rău, dar eu mă aşteptam la cu totul altceva. Ştiu, e vina mea. Mi-o voi corecta, evitând celelalte două cărţi ale trilogiei.
Despre traducere am vorbit. Vreau să remarc noua faţă a colecţiei SF de la Nemira, care arată superb, precum şi redactarea mult mai îngrijită decât cea din ultima vreme.
