top of page

"ARGOS", nr. 11 / primăvara 2015

AUREL CĂRĂŞEL - "Galaxia sudică"

În timpul unei călătorii spaţiale, un grup de călători pune la cale un sabotaj. Pentru a reuşi în acest demers, şantajează un membru al echipajului, pornind astfel un tăvălug care întrece toate aşteptările şi în care perspectiva asupra realităţii se schimbă radical.

O povestire space-opera bine garnisită cu tot ce ţine de recuzita călătoriilor cosmice şi cu o viziune interesantă asupra universului (nu neapărat originală, dar dezvăluită cititorului într-un mod incitant).

VALERIU TUDOSE - "Scrisoare din Iordania"

Un turist român câştigă o excursie în Iordania. Ajuns acolo, se trezeşte în mijlocul unei conspiraţii legate de un artefact extraterestru, în care sunt implicate servicii secrete.

Scriitorul a riscat mult cu acest text. Premisele de la care porneşte se află la limita ridicolului, dar, spre meritul lui, reuşeşte să rămână pe acea fâşie subţire şi să nu cadă în penibil. În concluzie, a fost o lectură amuzantă, plăcută

TEODORA MATEI - "Fetiţa-de-diamant"

Toate cărţile unei lumi au dispărut. A mai rămas doar o carte-de-piatră, care-şi dezvăluie prezicerile unui iniţiat. Prima expediţie trimisă pe satelitul planetei se întoarce însoţită de o fiinţă inteligentă care arată ca un copac şi cere un ţinut în care să se stabilească ea şi semenii săi. Şi, conform spuselor cărţii-de-piatră, frunzele acestor copaci din spaţiu conţin o taină care poate ajuta lumea.

O povestire aflată la graniţa între fantasy şi SF, scrisă cursiv şi antrenant. Mi-a rămas în suflet.

MIHAI GIULVEZAN - "În început"

În Egiptul Antic, faraonul este detronat de o conspiraţie care nu vede cu ochi buni modul în care acesta (de fapt aceasta, fiind vorba despre o femeie) încearcă să dea deoparte vechii zei şi scrierile canonice, în căutarea Cărţii Dentâi.

Din păcate, finalul e previzibil, însă mi-a plăcut cum e scrisă, deoarece vine oarecum în completarea precedentei povestiri din punct de vedere stilistic şi al premiselor.

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Nu există încă nicio etichetă.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square

© 2023 by Johan Cage. All rights reserved.

bottom of page