top of page

"MARELE PLAN" de STEPHEN HAWKING şi LEONARD MLODINOW (2010)

traducere Anca Vişinescu şi Mihai Vişinescu editura Humanitas, 2012

168 pag.

ISBN 978-973-50-3742-0

Îmi aduc şi acum aminte impactul devastator pe care l-a avut asupra mea, cu douăzeci de ani în urmă, cartea Scurtă istorie a timpului a lui Hawking. Fascinat, am cumpărat apoi Visul lui Einstein şi alte eseuri, o carte care m-a impresionat la fel de mult. Prin urmare, atunci când a apărut Universul într-o coajă de nucă, n-am pregetat nicio clipă să dau pe ea o sumă care, pentru posibilităţile mele financiare de atunci, era destul de mare. Cartea avea alt format decât celelalte: mare, cu coperte cartonate şi supracopertă, cu multe imagini colorate. Genul de "carte de marketing", care să determine lumea s-o cumpere pentru că arată bine şi e scrisă de autorul X. Din păcate, după ce am citit-o, am rămas exact cu impresia asta: că e o carte făcută să se vândă. Nu în sensul că ar fi slabă per se, dar, pentru cineva care citise precedentele două cărţi, aceasta mi s-a părut că se află cu cel puţin un tur-lumină în urmă. Eu aş fi preferat-o în format mai mic şi cu mai multe informaţii decât imagini. Recent, mi-a ajuns pe mână o a patra carte a lui Hawking, Marele plan, scrisă în colaborare cu Leonard Mlodinow şi care părea să revină la reţeta primelor două.

Volumul este, la fel ca şi precedentele, unul de popularizare a ştiinţei. Porneşte de la concepţiile vechi ale omenirii în privinţa universului, descrie modul în care au evoluat acestea şi se opreşte la fizica ultimilor o sută de ani, cu adevăratele revoluţii ştiinţifice aduse şi cu minusurile ei. Relativitatea generalizată, mecanica cuantică, teoria multiversului, supercorzile, cele 11 dimensiuni, supersimetria, principiul de incertitudine, traiectoriile de probabilitate, istoriile alternative - toate îşi găsesc locul într-un puzzle gigantic, în care cei doi autori încearcă să creioneze "marele plan al universului", Teoria M în care fizicienii încearcă să întrepătrundă toate aceste teorii valabile, fiecare, într-un anumit sistem de referinţă şi contradictorii la modul general.

Cartea mi se pare bine gândită, dar impresia generală pe care mi-a lăsat-o este că nu se ridică la înălţimea ştachetei stabilite de Scurtă istorie a timpului (şi versiunea actualizată O mai scurtă istorie a timpului) şi Visul lui Einstein şi alte eseuri. Dar, ţinând cont că scopul lui Hawking este de a populariza ştiinţa, de a o traduce pe înţelesul nespecialiştilor, este într-un fel firesc să nu facă pasul mai departe, în abstract, pentru cei care deja au citit precedentele cărţi. Rolul ei este de a deschide apetitul, de a ajuta cititorul să dobândească o privire de ansamblu asupra legilor universului. Să ridice cortina, să iniţieze. Şi, din acest punct de vedere, îşi atinge perfect scopul.

Am doar cuvinte de laudă pentru prezentarea oferită de editura Humanitas şi pentru traducerea cursivă şi corectă din punct de vedere ştiinţific realizată de Anca şi Mihai Vişinescu.

HAWKING, MLODINOW - Marele plan.jpg
Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Nu există încă nicio etichetă.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square

© 2023 by Johan Cage. All rights reserved.

bottom of page