"OMUL PICTAT" de PETER V. BRETT (2008)
traducere Ana-Veronica Mircea editura Nemira, 2014
640 pag.
ISBN 978-606-579-859-5
Nu ştiam nimic despre Peter V. Brett până să încep această carte. Citisem doar comentariile de pe spatele volumului, care (alături de titlul seriei din care face parte, Demon) m-au dus cu gândul la un dark-fantasy. Cum nu sunt un fan al acestui gen, am început lectura pregătit să dau din nou peste cadrele întunecate, sumbre, cu personaje mohorâte care abundă în ultima vreme în literatură şi film. Spre marea mea surprindere (şi bucurie), lucrurile nu au stat aşa.
Acţiunea se petrece într-un viitor dominat de creaturi malefice, care ies din pământ la apus şi terorizează oamenii. Demoni ai focului, ai lemnului, ai vântului, ai apei, ai pietrei, ai nisipului - sunt creaturi capabile să se regenereze incredibil de repede şi care au o poftă neostoită de a ucide oameni. Singura protecţie a acestora din urmă sunt glifele, simboluri magice care, desenate corect şi în succesiunea corespunzătoare, delimitează perimetre în care demonii nu pot intra. Dar e de ajuns ca o picătură de ploaie să şteargă o linie, sau o frunză să acopere în cădere o glifă pentru ca întreaga protecţie să se năruie.
În această lume, cu specific medieval, patru tipuri de persoane sunt la mare căutare: Glifarii - cei care cunosc glifele necesare protecţiei şi le desenează pe case şi ziduri; Mesagerii - cei care duc mesaje şi produse dintr-o localitate în alta, călătorind zi şi noapte cu ei cercuri portabile glifate, pentru protecţie; Culegătoarele de Ierburi - femei care vindecă bolile cu ajutorul plantelor de leac şi prepară amestecuri de substanţe ce pot fi folosite împotriva demonilor; Saltimbancii - jongleri ambulanţi, care bine-dispun mulţimile şi al căror talent poate, uneori, să ajute în lupta împotriva demonilor. Cartea urmăreşte trei personaje - Arlen, Leesha şi Rojer - care se vor alătura, fiecare, uneia dintre aceste categorii. Ce îi deosebeşte pe ei de restul oamenilor este faptul că nu acceptă predarea necondiţionată în faţa forţelor malefice şi caută să redescopere tehnicile vechi cu ajutorul cărora se poate lupta împotriva lor.
Cartea mi-a plăcut foarte mult şi, ţinând cont că asta s-a întâmplat în ciuda unor scăpări deranjante din punctul meu de vedere, înseamnă că autorul chiar are talent literar. N-am agreat faptul că autorul uita de câte un personaj cale de câteva sute de pagini. Nici acela că, tocmai atunci când un personaj descoperă puterile străbunilor şi aşteptam să văd cum "creşte" alături de ele, scriitorul a decis că nu e un subiect important şi m-am trezit cu respectivul peste patru ani, când deja era "mare şi tare" (Robin Hobb ar fi scris un roman întreg numai despre acea perioadă). Mai este şi clişeul care mă deranjează la cărţile şi filmele în care apar "ăia răi", care omoară oamenii fără niciun motiv plauzibil: nu-i mănâncă, nu concurează cu ei pentru o nişă ecologică, nu fac din asta un sport, nu-i socotesc nişte dăunătoare periculoase... nici măcar nu-şi fac un selfie cu maldărul de oameni ucişi în spate, ca să se laude în faţa prietenilor pe reţelele de socializare! Doar îi omoară şi atât. Că... aşa vrea autorul. Dar, cu toate aceste minusuri, cartea rămâne antrenantă şi m-a atras, făcându-mă să-mi doresc cât mai repede continuările.
Prezentarea cărţii este bună, aşa cum se întâmplă de obicei la Nemira, iar traducerea realizată de Ana-Veronica Mircea este de calitate, fluentă. Am găsit doar două locuri în care, preţ de aproape două pagini, s-au aglomerat o serie de erori de redactare şi termeni netraduşi. Neplăcute când ajungi la ele, dar nesemnificative la scara unei cărţi de peste 600 de pagini.
