"ORAŞUL ABISULUI" de ALASTAIR REYNOLDS (2001)
editura Trei, 2014
traducere Mihai-Dan Pavelescu
656 pag.
ISBN 978-973-707-994-7
Alastair Reynolds este un autor care îmi place tot mai mult cu fiecare carte pe care o citesc. Are exact acel ceva care mă face pe mine să ador SF-ul: mă ia şi mă poartă de colo până colo cu îndemnul "hai să vezi ce mi-am imaginat". Lumi, tehnologii, fiinţe care mai de care mai incitante. Şi ştie să însăileze toate astea pe un fir narativ bine articulat.
Oraşul Abisului aparţine universului "Revelation Space", din care au mai fost traduse în româneşte, după ştiinţa mea, romanul Prefectul (ed. Trei, 2012) şi trei povestiri: Câinii de diamant, Zile pe Turcoaz (în volumul comun apărut la ed. Nemira în 2008) şi Un spion pe Europa (CPSF Anticipaţia nr. 19, 2014). Acţiunea se petrece undeva în perioada 2517-2524, la puţin timp după ce Epidemia Fuziunii a dus la distrugerea tehnologiilor care făcuseră din Oraşul Abisului de pe Yellowstone şi din Inelul Sclipitor un adevărat paradis.
Personajul principal, Tanner Mirabel, pleacă de pe planeta Atuul lui Sky în urmărirea lui Argent Reivich, cel care i-a ucis pe stăpânul său şi pe soţia acestuia. Afectat de un virus de pe planeta natală, Tanner are periodic viziuni cu viaţa lui Sky Haussmann, cel care a comis o serie de atrocităţi în timpurile de demult pentru ca nava sa să fie prima care ajunge să colonizeze planeta. Firului narativ principal i se adaugă astfel un al doilea - cel al amintirilor despre Sky - şi un al treilea - evenimentele care l-au determinat pe Tanner să plece în urmărirea lui Reivich. Pe acest fundal, Reynolds îşi joacă cu grijă cărţile câştigătoare: talentul de a imagina şi descrie (aşa cum am menţionat şi anterior), ritmul moderat al acţiunii care accelerează imperceptibil până când te prinde complet în mrejele sale, precum şi răsturnările de situaţie care nu-i permit cititorului să fie sigur cine sunt aliaţii şi cine duşmanii. Sau, în cazul romanului de faţă, cine este însuşi protagonistul.
După părerea mea, romanul are unele scăpări - în sensul că rezolvarea unor probleme se realizează într-un mod facil. Asta afectează puţin credibilitatea, mai ales spre final - unde Reynolds apelează la un adevărat deus ex machina care nu cred că era necesar. Dar romanul este suficient de bine scris încât să rămână plăcut chiar şi cu aceste minusuri. Dacă se spune că un final bun poate salva un text mai slab, de data aceasta un text solid salvează un final mai puţin reuşit. Să nu uităm totuşi că a fost abia al doilea roman publicat de autorul galez, ceea ce acordă circumstanţe atenuante unor greşeli inerente. Aştept în continuare şi celelalte cărţi ale seriei, de preferat în aceeaşi ediţie îngrijită a editurii Trei şi beneficiind de aceeaşi traducere de calitate a lui Mihai-Dan Pavelescu.
