"MAREE STELARĂ" de DAVID BRIN (1983)
traducere Alexandru Macovescu editura Nemira, 2014
784 pag.
ISBN 978-606-579-828-1
Prima carte de David Brin care mi-a căzut în mână a fost Poştaşul vine după apocalips (apărut la editura Baricada şi reeditat recent la Paladin, sub titlul mult mai firesc Poştaşul). Era la puţină vreme după evenimentele din '89, piaţa traducerilor SF din vest era încă destul de goală - nu ştiu dacă asta a contribuit covârşitor sau nu, dar cartea mi-a plăcut teribil de mult. Peste câţiva ani am citit Inima cometei (ed. Aldo Press), scrisă împreună cu Gregory Benford, care m-a impresionat prin latura hard-SF, fără a mă prinde la fel de mult ca precedenta carte. Peste Triumful Fundaţiei (ed. Teora) voi trece - chiar dacă mi s-a părut cea mai decentă dintre cele trei cărţi ale mult-trâmbiţatei a doua trilogii a Fundaţiei, proiectul a constituit o dezamăgire atât de cruntă, încât prefer să nu vorbesc despre el. A venit la rând Exploratorii Soarelui, prima carte din universul Elitelor. Cartea mi s-a părut aşa şi aşa, în sensul că am apreciat ideea, dar intriga nu m-a prins în mod deosebit.
La fel a fost şi cazul celei de-a doua cărţi a seriei, Maree stelară. De data aceasta, Brin prezintă într-un cadru mult mai vast universul imaginat de el, cu geniala idee a speciilor evoluate care devin patronii raselor aflate în curs de dezvoltare tehnologică. În romanul de faţă, o navă pământeană care are la bord oameni şi clienţii acestora, neo-cimpanzei şi neo-delfini, ajunge la o planetă pe care descoperă rămăşiţele unei vechi flote extraterestre şi o civilizaţie pre-conştientă. Urmărit de o vastă flotă de nave extreterestre - aflate în conflict şi între ele, cu alianţe formate şi trădate de la o zi la alta - echipajul lui Streaker încearcă să facă faţă tensiunilor interne apărute atât între cele trei specii care o compun, cât şi în sânul neo-delfinilor, asupra cărora au avut loc anumite experimente periculoase. În acelaşi timp, oamenii se străduiesc să pună bazele primei relaţii patron-client cu o specie extraterestră, luându-i pe băştinaşii Kiqui sub aripa lor ocrotitoare şi încercând să scape de răzbunarea flotei care-i ameninţă de pe orbită.
Un univers vast, plin de imaginaţie, debordând de idei care mi se par geniale - atât ca şi concepţie, cât şi ca mod de tratare (găselniţa dialogurilor purtate de delfini în trinară mi se par edificatoare în acest sens). Totuşi, constat că nici această carte nu a reuşit să mă prindă, să mă determine s-o las cu greu din mână şi să aştept cu nerăbdare s-o reiau. Am citit-o, am apreciat-o, dar... nu am găsit în ea ceea ce aş numi "plăcerea lecturii". Însă, pentru bogăţia ideilor şi imaginaţia lui Brin, voi citi şi a treia carte, Războiul Elitelor (apărută într-o primă traducere la ed. Pygmalion).
Prezentarea cărţii este la standardele obişnuite ale editurii Nemira, adică bune spre foarte bune. Am avut totuşi ceva probleme cu traducerea. Deşi este decentă în majoritatea cărţii, au fost două elemente care m-au deranjat constant. Unul dintre ele l-a constituit talmeş-balmeşul timpurilor folosite de traducător. Ştiu că limba engleză e mult mai simplă din acest punct de vedere, dar în limba română e nevoie să se respecte anumite reguli. Textul se înţelege oricum, dar cunoaşterea şi respectarea acestor reguli face ca un text să sune fluent, în timp ce contrariul oboseşte cititorul. Cealaltă problemă m-a izbit de la prima pagină: folosirea cuvântului "gravitate" în loc de "gravitaţie". Ţinând cont că aşa s-a realizat traducerea pe tot parcursul cărţii şi că "gravitate" are poate avea şi sensul (nerecomandat însă) de "gravitaţie", am presupus că, undeva, Brin face un joc de cuvinte crucial pentru carte pornind de la "gravity" (care, în engleză, are ambele sensuri). Şi, deşi consideram că era utilă menţionarea acestui lucru într-o notă de subsol, am acceptat iniţiativa traducătorului sperând că se va dovedi o găselniţă lăudabilă. Din păcate, n-a fost aşa. Nimic din carte nu mi s-a părut să justifice această... hai să-i spun "licenţă poetică", prin urmare rămâne pentru mine un mare semn de întrebare dacă autorul a vrut să se joace cu cuvintele, sau chiar nu ştie ce este aia "gravitaţie".
