top of page

Povestiri online februarie 2016

ARGOS, nr. 14


DĂNUŢ UNGUREANU - "Dragostea la căpuşe"

Mi-am dat seama mai demult că textele lui Dănuţ Ungureanu sunt dificil de povestit. A reda firul liniar al acţiunii le-ar văduvi de substanţă. A vorbi despre această substanţă ar crea impresia unui haos fără o linie călăuzitoare. Iar a le prezenta pe ambele... ei bine, asta aproape că ar coincide cu repovestirea. În cazul de faţă, mă voi limita la a menţiona că este o povestire care mi-a plăcut atât ca idee, cât şi stilistic şi porneşte de la premisele întâlnirii cu o civilizaţie extraterestră ce riscă să devină nemesisul omenirii.

IOANA VIŞAN - "Pasărea de Foc"

O dansatoare dintr-un club este sechestrată de un client important, care o torturează pentru a-şi satisface poftele perverse. Fata e salvată de câţiva prieteni circari, care o ajută să se vindece şi o invită să li se alăture. Mi-a plăcut cum curge textul, dar impresia mea a fost că reprezintă doar un fragment dintr-un "ceva" mai mare.


Povestirea vorbeşte despre războiul dintre două triburi de oameni aflaţi în comuniune cu lupii. Conducătorul unuia dintre ele este sătul de lupte şi-şi doreşte un viitor în care toţi pot trăi în pace. Iar în atingerea acestui ţel vede un posibil ajutor de la o femeie care face pereche cu un urs - ultimii supravieţuitori ai unui trib despre care se credea că s-a stins demult. Acesta este primul text al unui alt absolvent al Atelierului SF&F şi, pentru mine, reprezintă o nouă confirmare că iniţiativa respectivă este una bună. Textul este echilibrat, are atmosferă, jocul scenic al personajelor mi s-a părut credibil - are genul de ritm şi abordare care-mi place şi pe care obişnuiesc şi eu să-l folosesc în ceea ce scriu. Mai mult, are şi genul de final pe care-l folosesc adeseori. Prin urmare, nu cred că mai are sens să spun dacă mi-a plăcut sau nu.


CEZARINA ANGHILAC - "Doar vântul"

Un text cu un ritm obsedant şi cu o frumuseţe stilistică aparte, care te prinde în mrejele ei şi nu-ţi mai dă drumul, în timp ce relatează despre călătoria pe care trei oameni o fac către Roma prin desişul unei păduri care le citeşte sufletele şi conştiinţele. Absolut superb!


GAZETA SF, nr. 59


WILHELM VON PAUL - "Panaceul"

Reprezentantul celor mai importante instituţii financiare mondiale vizitează un cercetător, cu scopul de a semna cu el un contract de finanţare. Conştient că asta ar însemna să ajungă la bunul plac al intereselor mercantile ale magnaţilor, cercetătorul refuză, ceea ce duce la ameninţări. Doar că aparent inofensivul cercetător are în mânecă un as la care nimeni nu s-ar fi aşteptat. Mi-a plăcut această povestire din toate punctele de vedere: stilistic, curs al acţiunii, personaje, idei, miză, final. O recomand.

REMUS PAUL - "Aproape de pod"

Un copil este fascinat de o gură de canalizare situată în apropierea unui pod, în care se spune că şi-ar avea sălaşul un căpcăun. Nu m-a impresionat prin nimic.


RADU HALLIPA - "Dae-BOOT"

Prezentarea unui viitor în care homosexualitatea reprezintă normalitatea şi heterosexualitatea un lucru tolerat, iar presa scrisă îi trăieşte ultimele clipe. Un cadru veridic şi un text condus bine de la un cap la altul.


MIHAI CIOFLEC - "Meteoritul"

Un meteorit afectează comportamentul şi nivelul de inteligenţă al fiinţelor din preajma lui. Deşi ideea este interesantă, modul de prezentare mi s-a părut destul de naiv şi artificial.


FLORIN GIURCĂ - "Moartea numărului trei"

O combinaţie interesantă şi bine dozată între realitate, trăiri paranormale şi speculaţii ştiinţifice, toate coagulate în jurul unui geniu al matematicii. Consider că textul are potenţialul de a fi extins la nuvelă (sau - de ce nu? - roman).


HELION ONLINE, nr. 58-59


În urma unui război devastator, omenirea a găsit supravieţuirea în cadrul unei societăţi care are toate ingredientele propagandist-utopice menite să creioneze o realitate distopică. Stilul mi s-a părut greu de digerat la început, dar - pe măsură ce am înaintat cu lectura - m-am obişnuit cu el şi sunt de părere că dă o notă aparte unui text care mi-a plăcut şi m-a amuzat prin ironia sa fină.

DANIEL TIMARIU - "Din pământ"

Genul de haunting story, ţesută pe un fapt banal - viaţa unui muncitor de şantier, care excavează locurile pe care urmează să se construiască autostrăzi şi blocuri. Un text dens, o îmbinare extrem de natural realizată între real şi fantastic, cu o scriitură care te poartă într-o curgere căreia îţi este greu să i te împotriveşti.


OVIDIU PETCU - "Fantasma"

Descrierea unei stări de percepţie deformată a realităţii. Interesantă ca mod de realizare tehnică, n-am fost deloc pe aceeaşi lungime de undă cu ea.


Un grup de extratereştri dintr-o altă dimensiune soseşte pe Pământ pentru a-i anunţa pe oameni despre o catastrofă cosmică ale cărei victime urmează să fie. Ei ajung nici mai mult nici mai puţin decât într-o localitate de pe meleagurile noastre, păstorită de un primar care doreşte să-şi vadă de traiul lui tihnit, fără evenimente neprevăzute. Un umor pe gustul meu, într-o proză echilibrată din toate punctele de vedere.


DANIEL TIMARIU - "În ochiul schimbării"

Extratereştrii au infestat Pământul, ducând la mutaţii care s-au răspândit cu repeziciune. Grupurile supravieţuitoare se luptă cu invadatorii şi încearcă să protejeze puţinele teritorii rămase curate. O povestire densă, dură, în care autorul construieşte cu mare atenţie cadrul, prinzându-l pe cititor într-o plasă în care acesta nu mai poate fi sigur cine sunt "cei buni" şi "cei răi". Un text foarte bun, care permite dezvoltarea la stadiul unei serii sau a unui roman.


FLORIN PURLUCA - "Veşnic, regrete!"

Omenirea a găsit cheia către prelungirea vieţii, dar aceasta este accesibilă, evident, doar anumitor privilegiaţi. Pentru restul populaţiei, vârsta de 100 de ani devine momentul în care va trebui să lupte pentru fiecare zi de supravieţuire. Un nou text despre o realitate dură, scris la fel de bine ca precedentul, genul de distopie în ton cu filmele şi cărţile care sunt acum la modă.


FLORIN PURLUCA - "Urmărind-o pe Alice"

Povestirea aceasta stranie m-a încântat, pur şi simplu! Intriga este una simplă - un detectiv pleca în căutarea unei răufăcătoare. Dar imaginaţia debordantă a autorului a creat un cadru superb, populat cu atâta naturaleţe de fiinţe bizare. Cât despre fapta săvârşită de răufăcătoare - care este revelată abia la final - m-am îndrăgostit de ingeniozitatea situaţiei imaginate.


NAUTILUS, nr. 97


RODICA BRETIN - "Ultimul Gdar"

O interesantă combinaţie de space opera şi intrigă poliţistă, ţesută în jurul unui periplu pe ruinele rasei umane. Personajele au fost creionate veridic şi atrăgător, iar relaţiile dintre ele au dus întreaga naraţiune. Mi-a plăcut atât ca idee, cât şi ca intrigă şi stil.

MIRCEA LIVIU GOGA - "Transilvania caldera"

Povestirea aceasta am comentat-o şi luna trecută, când a apărut în revista Ficţiuni.ro.


CORNEL FETCU - "Meteormanii"

O viziune interesantă asupra evoluţiei omenirii, cu universuri alternative şi călătorii temporale. Din păcate, intriga, stilul, gramatica, dialogurile şi mişcarea scenică a personajelor nu s-au ridicat la înălţimea ideii.


REVISTA DE SUSPANS, nr. 23


FLORIN PURLUCA - "Gâlma"

Pe obrazul unei femei apare o mică umflătură. Deşi iniţial pare ceva lipsit de importanţă, dezvoltarea ei atinge cote groteşti, oripilându-i pe cei din jur şi punând pe gânduri lumea medicală. Scrisă bine, povestirea are exact doza de tensiune necesară, care creşte progresiv către obsesia finală, frumos adusă din condei de autor.

Un text straniu, o poveste într-o altă poveste, sau un fel de vis în vis, în care linia de demarcaţie dintre realitate şi fantastic şerpuieşte continuu, fără a-ţi permite să fii convins de care parte a ei te afli la un moment dat. Frumoasă din punct de vedere stilistic.

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Nu există încă nicio etichetă.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square

© 2023 by Johan Cage. All rights reserved.

bottom of page