top of page

"RĂMĂŞIŢELE VISELOR" de LIVIU SURUGIU (2015)

editura Tracus Arte, 2015

252 pag.

ISBN 978-606-664-537-9

L-am cunoscut pe Liviu în vara anului 2014. Şi când spun că l-am cunoscut mă refer atât la el, ca persoană, cât şi la scrierile sale. Am aflat, cu acea ocazie, că avusese parte de un mare succes în anii '94-'95, înainte să plece din ţară. Revenit pe meleagurile natale în urmă cu puţini ani, a reînnodat activitatea literară, scriind câteva povestiri noi, ajungând finalist la HBO cu un scenariu şi publicându-şi prima carte (întâi sub forma Imman, apoi Atavic). Prin intermediul ei am luat contact cu opera sa, demersul continuându-se cu Iubire şi moarte pentru totdeauna şi, acum, cu volumul de povestiri Rămăşiţele viselor.

Textele reunite în această din urmă carte sunt grupate pe două secţiuni: 1994-1995 şi 2013-2015. Una dintre temele preferate abordate în ele o reprezintă, aşa cum spune şi titlul, visele - fie sub forma modului în care starea REM a somnului poate crea legături fizice între persoane, fie sub cea a unei societăţi distopice viitoare, în care randamentul muncitorilor este îmbunătăţit prin folosirea lor în timpul somnului. Câinii sunt prezenţi în alte două texte - o dată pe post de însoţitori obligatorii ai oamenilor într-un alt viitor distopic, a doua oară ca dresori pentru recuperarea unor copii cu dizabilităţi. Pe lângă cele prezentate mai sus mai întâlnim o legumă ciudată care distruge tot ce e în jurul ei, o metodă stranie de antrenament a boxerilor, o teorie despre cum pot umbrele să creeze fiinţele cărora le aparţin, un viitor în care oamenii nu se mai îmbolnăvesc şi nu mai mor, aflăm despre legătura care ar putea exista între unii pictori ai perioadei renascentiste, asistăm la un Amurg al Zeilor în variantă creştină şi urmărim cum o localitate din România devine victima unui îngheţ catastrofal, cu legături în perioada glaciaţiunilor.

Majoritatea textelor incluse în acest volum (cu precădere cele din prima perioadă) au câştigat diverse premii la vremea lor. Stilul autorului este unul concentrat pe idee, dialog şi acţiune, fără a acorda importanţă descrierilor, explicaţiilor, detaliilor şi trăirilor personajelor. Sunt convins că pasionaţii de literatură care-şi doresc un ritm alert al acţiunii vor savura aceste texte. Personal, fiind atras mai mult de textele ample, cu caracteristici din a doua categorie, am fost încântat de ideile prezentate - Mâinile lui Solomon reprezentând, pentru mine, cel mai bun text al volumului.

Volumul, apărut la editura Tracus Arte, este redactat îngrijit, micile scăpări fiind aproape insesizabile.

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Nu există încă nicio etichetă.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square

© 2023 by Johan Cage. All rights reserved.

bottom of page