top of page

"GAZETA SF", nr. 49 / aprilie 2015

DANIEL BARBU - "Bolovanul"

În timpul unei escaladări, un alpinist are parte de o experienţă stranie. Aceasta îl influenţează într-o măsură mult mai mare decât s-ar fi aşteptat şi îl ajută să înţeleagă misterul unor formaţiuni din zonă.

Textul este reuşit din punct de vedere literar (cu excepţia unor termeni izolaţi a căror utilizare mi s-a părut forţată) şi constituie o lectură agreabilă, chiar dacă finalul este previzibil.

ANDREEA-MIHAELA COMAN - "Desert - cordon ombilical"

Îmi cer scuze de la autoare, dar nu am reuşit să înţeleg despre ce este vorba în această povestire.

MIHAELA-ALEXANDRA RAŞCU - "Sămânţa" Acţiunea se petrece în viitor într-un sistem solar aflat sub control guvernamental strict. Populaţia umană este compusă aproape în totalitate din femei, puţinii membri de sex masculin fiind divinizaţi şi folosiţi strict pentru reproducere. Thora este una dintre femeile care acceptă să intre în programul de inseminare, dar ajunge să descopere un adevăr tulburător legat de societatea acelor vremuri.

E genul de SF plăcut la citit, cel puţin pentru mine. Ţinând cont de succesul pe care-l au în ziua de azi romanele şi filmele cu societăţi post-apocaliptice sau aflate sub control strict, cred că povestirea poate constitui premisa unui text de mai mare amploare.

LUMINIŢA RUSU - "Escape Room"

Câţiva copii pasionaţi de enigme se înscriu într-o tabără tematică. Ei trebuie să culeagă o serie de indicii a căror rezolvare le permite să găsească modalitatea de a ieşi din adevăratul labirint al unei "escape room".

Povestirea mi-a amintit de SF-urile şi textele de aventuri româneşti cu copii şi adolescenţi din anii '60-'70. Autoarea a reuşit să surprindă bine acel gen de atmosferă şi m-a ajutat să revin interior la vremea când citeam acel gen de texte.

BIANCA ALEXANDRA HORBOVANU - "Orăşelul lupilor (prima parte)"

Diana se implică într-un proiect de cercetare lingvistică privind originea limbii române. Misiunea care i se încredinţează este de a culege date dintr-o localitate izolată aflată în centrul Transilvaniei unde s-a retras un văr de-al ei.

Textul curge bine, mă face să doresc să citesc următorul episod.

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Nu există încă nicio etichetă.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square

© 2023 by Johan Cage. All rights reserved.

bottom of page